În România nu există măsuri și intervenții coerente privind educația timpurie și de aceea trebuie revizuită strategia de dezvoltare în acest domeniu în care să fie implicate mai multe ministere și autorități relevante, a declarat marți Luminița Costache, specialist în educație, Reprezentanța UNICEF România, la o dezbatere pe această temă.
"Există o strategie de educație timpurie care este dezvoltată de Ministerul Educației cu sprijinul Reprezentanței UNICEF. A mai existat o astfel de strategie, ea este în momentul de față revizuită. În elaborarea ei ar trebui să se implice în egală măsură Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și, respectiv, Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului și Adopție, dar este foarte importantă și implicarea Ministerului de Finanțe și e foarte important că educația în general și educația timpurie nu reprezintă o cheltuială, ci o investiție", a precizat Luminița Costache.
Ea a adăugat că trebuie amendată Legea Educației Naționale din 2011, afirmând că nu există finanțare pentru educația ante-preșcolară, deși legea vorbește atât de educația ante-preșcolară (grupa de vârstă zero — 3 ani), cât și de cea preșcolară (3-6 ani).
17 May 2017