DESPRECONTEXTACTIUNIIMPACTEVENIMENTESTIRICONTACT

ReadyNationRo a lansat Pachetul de resurse de calitate pentru copilăria timpurie

Pachet de resurse de calitate pentru copilăria timpurie este numele proiectului dezvoltat de ReadyNationRo, câștigător al unui grant în cadrul programului StartONG, finanțat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Scopul proiectului este realizarea unei campanii de creștere a nivelului de înțelegere a importanței copilăriei timpurii (primii 5 ani de viață) pentru dezvoltarea individului și este destinat atât părinților cât și profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurie.

Pachetul de resurse de calitate pentru copilăria timpurie  a fost lansat în cadrul Summitului Educațional Step by Step  - 18-19 octombrie 2019 și va fi utilizat efectiv în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2019, în cadrul unor sesiuni  de formare continuă dedicate profesioniștilor în educație timpurie din  județele Brașov si Bacău.

În cadrul acestor sesiuni educatoarele vor aborda tema practicilor de calitate în grupele preșcolare și se vor familiariza cu conținutul pliantului  Educatori competenți ai secolului 21 în vederea extinderii competențelor lor în domenii cheie precum: interacțiuni, incluziune, diversitate și valori democratice, familie  și comunitate, medii de învățare etc.

Broșurile pentu inițiativele de advocacy vor fi prezentate în cadrul acestor întâlniri și vor constitui o bază de învățare pentru formarea profesională continuă și pentru schimburile de bune practici organizate cu fiecare serie de cursanți.

În județul Brașov vor participa 169 de educatoare, personal didactic din 152 de grupe preșcolare și 53 de persoane, personal din 40 de grupe de creșă.

În județul Bacău vor participa 244 de educatoare, personal didactic din 232 de grupe preșcolare și  34 de persoane din rândul personalului care deservește serviciile de educați timpurie din 10 comunități.

Conținutul Pachetului de resurse de calitate pentru copilăria timpurie

- un ghid de formare continuă pentru profesioniștii care lucrează cu copii de la naștere la 3 ani, intitulat Document-Cadru pentru asigurarea practicilor educaționale de calitate în serviciile pentru copiii sub 3 ani

- 3 broșuri pentru inițiativele de advocacy:

     Educatorii pentru copilăria timpurie schimbă vieți promovează importanța pe care o joacă educatorii în viața copiilor de la naștere la șase ani.
     ◦ Oferă-I copilului tău ce-i mai bun în viață este o broșură de advocacy destinată informării părinților și îngrijitorilor asupra importanței rolului pe care îl joacă în viața copiilor.
     ◦ Investește în educatori bine pregătiți este o broșură care își propune să promoveze importanța profesioniștilor care aplică principii de calitate și să mobilizeze societatea civilă, nivelul politic și de guvernanță pentru a investi în educatori, în dezvoltarea lor profesională continuă, în îmbunătățirea condițiilor de lucru și a statutului profesional.

- un pliant cuprinzând principiile de calitate pentru profesioniștii care lucrează cu copiii de a 3 – 6 ani, intitulat Educatori competenți ai secolului 21

Despre ReadyNation Ro

ReadyNation Ro (RNRo) este o organizație formată dintr-un grup de profesioniști, lideri de business și ONG preocupați de educația din România, viitorul economic al țării și construirea unei culturi a împlinirii potențialului fiecărui copil.

RNRo, afiliată ReadyNation Internațional, reunește oameni de afaceri din România care cred în beneficiile educației timpurii, pentru prosperitatea afacerilor lor și a țării, prin investiții în forța de munca viitoare.

Principalul scop al RNRo  este susținerea politicilor publice și promovarea unor soluții inovative care să ducă la o creștere a economiei și la îmbunătățirea calității forței de muncă prin investiții eficiente în servicii de educație timpurie de calitate, în România.

Despre Start ONG

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.  Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere si instituțiilor non-administrative.

23 October 2019
Termeni si conditii
@2024 ReadyNationRo